Mirela Leahu Varga s-a născut în oraşul Roman, o urbe aflată la confluenţa râurilor Moldova şi Siret. O parte din vacanţe şi le-a petrecut la bunici şi în diverse tabere în care a putut admira frumuseţile naturii şi a oamenilor din diverse locuri. Tot în acea perioadă a început să citescă poveşti, apoi a trecut la romane, poezii şi tot ce îi cădea în mână. Pe vremuri a frecventat şi un club, „Peniţa de Aur”, acolo unde şi-a expus primele sale creaţii. După terminarea liceului şi o tentativă nereuşită de a intra la Academia de Drept a început să lucreze. Apoi a decis să plece în străinătate, constrânsă de situaţia familială şi de nevoile tot mai mari.

„Timpurile erau nesigure, munca nu reuşea să acopere nevoilor noastre şi a primului fiu. Aşa că soţul a pleacat primul, profitând de faptul că avea deja părinţii în Italia, ca apoi, după un an, să-l urmez şi eu, lăsând băiatul în grija mamei. Italia am îndrăgit-o imediat, a fost dragoste la prima vedere, lăsam acasă un oraş gri, crispat de nevoi, aici, în noiembrie 1999, totul era verde încă, clădirile frumos colorate şi totul îngrijit cu gust. Pot să spun că am avut noroc, am găsit mereu oameni minunaţi la locurile de muncă, acestea variind cu trecerea anilor. Concomitent cu venirea pe lume a fetiţei începe să se deterioreze relaţia dintre mine şi soţul meu, ajungând la un divorţ devastator după 18 ani de căsătorie”, îşi aminteşte Mirela Leahu Varga.

În Italia a muncit din greu, însă, cu toate acestea, nu a renunţat să citească şi să scrie. „La Campo di Carne, un sat de lângă mare, am început să lucrez, după luni lungi de căutări, într-un restaurant specializat în pregatirea peştelui şi a fructelor de mare. Ca să ajung până la restaurant trebuia să parcurg în fiecare dimineaţă 4 kilometri dus-întors. Nu kilometrii pe care îi făceam mă speriau, ci eram înspaimântată de toate varietăţile de preparate de a căror nume nu mai auzisem niciodată, dar mai ales de toate tipurile de cafea pe care trebuia să le fac, eu fiind obişnuită doar cu cafeaua la ibric. În bucătărie eram ca un peşte īn apele lui, pentru că mi-a plăcut să gătesc de mică. Am lucrat însă în marea majoritate a timpului ca ajutor de bucătăr. Cu timpul m-am mutat la Roma, continuând să lucrez în acelaşi domeniu”, îşi aminteşte ea.

Nici chiar în momentele cele mai grele prin care a trecut, Mirela Leahu Varga nu a renunţat să citească şi să scrie, publicându-şi versurile pe unde putea. O doamnă a înscris-o la un concurs de poezie, unde a luat două premii. Tot în acest mod i-a cunoscut pe membrii Cenaclului de la Roma, devenind membră a acestui cenaclu şi apoi participând ori de câte ori îi permite timpul cu foarte mare plăcere.

„Cuvântul pentru mine înseamnă emoţii. Am păşit cu smerenie printre cuvinte. Fiecare poezie e doar un pas pe care îl fac ca, într-o zi să-mi adun toate aceste trăiri într-o carte… O carte pe care îmi doresc să reuşesc să a public cât mai curând… Este o bucurie îndelung aşteptată, ca un dar pe care aştepţi de multă vreme să-l deschizi”, conchide cu o vădită emoţie Mirela Leahu Varga.