Imprimă această pagină
Ivan Vrzogic Scris de  Dec 20, 2021 - 15785 Views

Seara Românească la Kladovo (VIDEO)

Evenimentul „Seara românească”, organizată cu prilejul sfârșitul anului, a avut loc luni, 20 de decembrie 2021, în Kladovo, în sala mare a Restaurantului „JEZERO”, organizator fiind Asociația pentru Tradiția și Cultura Românilor „Dunărea”.

Seara Românească a reunit circa 40 de presoane, fiind organizată în regim restrâns, de pandemie. Președintele Asociației TCR Dunărea, Tihan Matasarevici, a vorbit despre importanța înscrierii copiilor la cursurile de limba română cu elemente de cultură națională, în școlile de stat, spunând că sunt cel puțin trei motive pentru înscrierea copiilor la orele de limba română în școli: primul că limba română face parte din moștenirea noastră culturală, al doilea studiile la universități în România și al treilea motiv fiind dezvoltarea turismului în zonă, la care contribuie turiști din România, în special din județele Mehedinți și Caraș-Severin. După programului oficial a urmat masa festivă și cântecele populare românești interpretate de Milun Ivașcovici și Dragana Ieremici.

De aemenea, Tihan Matasarevici a răspuns și la întrebări privind acordarea cetățeniei române în baza articolului 8 indice 1 din Legea 21/1991, Legea Cetățeniei Române. Răspunsurile le ascultați în materialul video aflat deasupra textului.

Etichetat cu
Ivan Vrzogic

Corespondent jurnalromanesc.ro din Kladovo și Negotin

Articole recente - Ivan Vrzogic

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…