În cadrul întrevederilor, secretarul de stat a prezentat atribuţiile MRP și a discutat despre problemele semnalate de mediul asociativ românesc din Zaragoza. În context, au fost expuse oportunităţile de finanţare nerambursabilă acordate de către MRP, precum şi proiectele proprii ale instituţiei. Printre acestea s-au numărat: achiziţionarea de suporturi de curs în limba română pentru şcolile de duminică, taberele „ARC” organizate de MRP şi MTS la Sulina şi Oglinzi, bursa locurilor de muncă pentru cei care vor să revină acasă şi campaniile de informare privind exploatarea prin muncă a celor care lucrează în străinătate.
Totodată, pe 22 aprilie, Ovidiu Iane și consulul de la Zarargoza s-au deplasat în localitatea Mallén, unde locuiesc peste 400 de români. Demnitarii au participat la semnarea protocolului de înfrățire a localității Mallén și a comunei Șpring din județul Alba. Protocolul a fost semnat de către primarii celor două localități, în prezența reprezentanților comunității românești din Mallén și a oficialilor spanioli de la primăria oraşului.