Tema practic veșnică în Valea Timocului este învățământul în limbă Română din școlile elementare și liceale. Nenumărate articole au fost scrise, atât în acest portal, cât și în multe alte portale, și nu vrem să ne repetăm. Continuarea logică este învățământul superior, adică cel universitar. Guvernul României asigură un număr semnificativ de locuri, care au complet plătite toate costurile de școlarizare, împreună cu masă, cazare dar și bursă pentru Români de pretutindeni, bursă ce se ajustează anual conform inflației.
Acum bursă pentru românii de pretutindeni, adică pentru studenții care se înscriu la facultăți în România, în cadrul programului guvernamental, este în jur de 900 RON/lună! Cu toate costurile plătite devine foarte atrăgătoare pentru mulți studenți și părinții lor, suficient de atrăgătoare, încât să se încerce, cu orice preț, înscrierea la facultăți în România în cadrul acestui program.
Povestea asta în Serbia de Răsărit e destul de lungă și durează câteva decenii. La fel și istoria de folosire a acestui program pentru pentru scopurile absolut neadecvate, și putem zice și abuzurile programului. Dar despre ce e vorbă de fapt? Un student viitor, pentru a fi eligibil pentru acest program ar fi nevoit să îndeplinească câteva condiții generale dar și specifice. În primul rând să fie etnic român! Cum se dovedește chestia ăsta? Un cetățean, conform constituției din Serbia, dar și în practic orice țară europeană nu e obligat să declare apartenența etnică sau poate declara apartenența etnică pe care o vrea. În acest caz, apartenența etnică se declară printr-o simplă declarație notarială. În declarația notarială, candidatul declară apartenența etnică, fiind vorba despre formularul „Declarația privind apartenență la identitatea culturală română”, care se depune la ambasadă său la Consulatul General al României în străinătate, iar reprezentatul diplomatic și consular ar trebui să semneze actul, adică declarația!
Istoria declarării apartenenței a creat haos în trecut
În trecut, astfel de declarații se puteau da la orice notar, câteodată nici la notar. Câteodată în trecut a fost suficientă o declarație pe hârtia albă cu semnătura, care apoi „representantul” comunității românește o aducea la consulat său ambasadă că „dovadă” de apartenență etnică. De cele mai multe ori, unii lideri ai comunității românești cerea câteva sute de euro pentru a da o astfel de „adeverință”. În realitate, apartenența etnică presupune o apartenență linguistica și e greu de imaginat că unul se poate declara că etnic roman, fără să știe nici o boabă de limba română. Mai ales în zonă limitrofa unde limbă Română se vorbește foarte des și obișnuit!
Faptul că cineva se declară că Român care locuiește în zonă limitrofa cu România, neapărat ar trebui să presupune că limba lui maternă ar trebui să fie limba Română, și lor le e destinat programul de studii în România pentru Românii de pretutindeni! Pentru Români din Banat și Voivodina e clar că ei au învățământul de limbă Română prin școli oficiale și ei n-au probleme când se verifică nivelul lor de cunoaștere a limbii Române, dar când vine vorba de Români din Serbia de Răsărit său Valea Timocului, situația devine destul de complicată. Ei nu beneficiază de învățământul în limbă Română sau beneficiază, mai bine spus, de un program de studiere a limbii române mult mai redus decât cei din Banat. Dar de-a lungul timpului mulți care s-au prezentat la facultăți în România din zonă nu știau nici măcar la nivel elementar liba română.
Anul pregătitor și capcanele lui
Pentru perfecționarea limbii Române, studenții care n-au beneficiat de învățământ preuniversitar în limba română, admiși la facultățile din România, se organizează așa numitul an pregătitor. Dar nici anul pregătitor nu presupune ca acel student să nu cunoască deloc limba română. Adică, în mod stupid, ani de zile, la facultățile din România au ajuns cetățeni sârbi care nu aveau nicio legătură cu identitatea românească.
Consulatele din Serbia încearcă să stopeze fenomenul
În ultimi câteva ani, reprezentanții diplomatici și consulari au instituit măsuri concrete pentru a se evita orice fel de abuzuri eventuale și orice utilizarea ai acestui program în scopuri neadecvate, adică mai clar spus, nimeni nu se mai poate declara ca Român fără să știe limba română, măcar la nivelul de a purta o simplă conversație în limbă Română cu temel foarte obișnuite, temele de fiecare zi. Adică dacă reprezentatul consular descoperă, în timpul unui interviu banal, că un candidat nu cunoaște limba română, la nivelul conversational, nu îi confirmă și nu îi semnează declarația de apartenență etnică și astfel candidatul respectiv nu poate beneficia de program - adică de școlarizare, cazare, mese și bursă plătită din partea statului român!
Interviul la consulat de acum durează 3 - 5 minute, câteodată și mai lung, și nu se mai poate trece, adică nu se poate semna și verifica declarația de apartenență, dacă candidatul nu cunoaște limba română, ceva care în trecut nu s-a prea întâmplat și practic. Mulți români adevărați, în trecut, se plângeau că persoane fără nicio cunoaștere a limbii Române se duceau la facultăți în România și beneficiau de toate avantajele acestei calități.