Cu această ocazie, oficialul a avut întâlniri cu reprezentanți ai mediului asociativ al minorității române din Republica Serbia, în vederea consolidării dialogului și a identificării celor mai bune modalități de sprijinire a eforturilor pe care acestea le depun în direcția conservării, dezvoltării și afirmării identității lor etnice, lingvistice, culturale și religioase, cu accent pe creșterea gradului de educație în limba română.
Vizita a inclus și întâlniri cu autoritățile locale, precum și vizionarea unor mânăstiri, parte din moștenirea culturală a minorității române.
Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, sprijină minoritatea română din Republica Serbia printr-o serie de proiecte și acțiuni, care includ și pe cele din localitățile vizitate.