Imprimă această pagină
Mircea Popescu Scris de  Mar 07, 2016 - 2363 Views

ZIUA MAMEI, LA ŞCOALA ROMÂNEASCĂ DIN CIPRU

Sub genericul „La mulţi ani, mămica mea!", elevii Şcoli Româneşti din Nicosia, Cipru, îndrumaţi de doamna profesoară Anca Cristina Păun Pericleous, cadru didactic al acestei şcoli, au organizat un spectacol dedicat zilei de 8 Martie.

Cu acest prilej, elevii Şcolii Româneşti din Cipru au interpretat trei cântece dedicate mamei în limbile română şi greacă. La eveniment au participat şi mămicile copiilor, care, la final, au primit câte o floare din partea copiilor.

„Cu ocazia acestui specacol dedicat zilei de 8 Martie am invitat la Şcoala Românească din Nicosia toate mămicile copiilor în clasă pentru a le face un cadou muzical, constând în trei cântece dedicate mamei, în limbile română şi greacă. Le-am invitat pe mămici în bănci să se simtă şi ele eleve, în timp ce copiii au cântat în faţa clasei, iar la final aceştia le-au oferit câte o floare", a declarat Anca Cristina Păun Pericleous. La rândul lor, mamele copiilor au fost foarte impresionate atât de felul în care a fost organizat acest spectacol, cât şi de surpriza oferită de copiii lor cu prilejul zilei de 8 Martie.

Etichetat cu
Mircea Popescu

Articole recente - Mircea Popescu

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…