Imprimă această pagină
Ivan Vrzogic Scris de  Mai 15, 2022 - 13668 Views

CETATEA FETISLAM, DIN KLADOVO, RENAȘTE

Cetatea FETISLAM, aflată pe malul Dunării, la intrare în orașul Kladovo, renaște, grație unui proiect transfrontalier cu fonduri europene. Cetatea mică cu teatru de vară se reabilitează, suma totală investită fiind de 760.482 de EUR dintre care circa 85% vin din fondurile europene transfrontaliere. Se așteaptă că toate lucrările să se termină până la lună august a acestui an.

Cetatea mică reprezintă cea mai îndepărtată partea ai Cetății FETISLAM și cuprinde trei turnuri. De fapt Cetatea Mică a servit că fortăreață în adevăratul sens al termenului, la vremea respectivă. Toate trei sunt în curs de reconstrucție. Sub Cetatea Mică se află și teatrul de vară, cu câteva sute de locuri pe malul Dunării, care a fost construit la începutul anilor 1980, și care a servit că locul pentru concerte și spectacole diferite. După câțiva ani, din păcate, a devenit abandonat și lăsat în paragină. Odată cu renașterea Cetății Mici și a teatrului de vară, vor renaște și spectacolele de pe scena de vară.

La intrarea în Cetate, imediat după poartă, se află un spațiu deschis foarte larg unde, după programul transfrontalier, este construit Centrul de vizitare, care de fapt ar trebui să servească că un centru de prezentare al cetății, unde s-ar proiecta filmulețe despre cetate, istoria ei, la fel ca și despre întreaga zonă. În plus, întreg spațiul, când se termină, ar trebui să cuprinde o piață mare cu fântână, plus un spațiu verde, părculeț, plus imobiliar stradal. Locul ar trebui să devine cel mai spectaculos în orașul Kladovo. Valoarea investiției este 2.316.920 de EUR și se finanțează din fondurile transfrontaliere. Comuna Kladovo a depus proiect transfrontalier împreună cu comuna Broșteni din județul Mehedinți.

La întrare în CETATEA FETISLAM, poarta cu catacombele din jurul ei parcurg și ele procesul de renovare. Când se vor termina lucrările, întreaga zonă din jurul porții va primi aspectul ca pe vremea respectivă când cetatea FETISLAM a fost fondată, adică pe vremea Imperiului Otoman. În cursul desfășurării lucrărilor de restaurare s-a găsit și caldrâmul original din secolul 18. Catacombele vor servi după terminarea lucrărilor care se aștepta până la luna august ca o grădină de vară, unde s-a aflat deja grădina de vară în anii 1970, până la începutul anilor 1980.

Valoarea investiției la poartă și catacombe este de circa 550.000 de EUR și e finanțată din partea agenției germane pentru dezvoltare GTZ.

Etichetat cu
Ivan Vrzogic

Corespondent jurnalromanesc.ro din Kladovo și Negotin

Articole recente - Ivan Vrzogic

comentariu (1)

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…