Ministrul pentru Românii de , Natalia-Elena Intotero, a susținut luni, 30 iulie, o declarație de presă în care a făcut public bilanțul Ministerului pentru Românii de (MRP), aferent primului semestru al anului 2018, și stadiul angajamentelor bugetare din programul de guvernare 2018-2020.
Demnitarul a prezentat principalele linii de acțiune si proiectele proprii derulate de MRP în primele 6 luni ale acestui an, precum și stadiul proiectelor destinate românilor din afara granițelor. Raportul de activitate include, de asemenea, detalii despre finanțările acordate organizațiilor și asociațiilor românilor de , ale căror proiecte au fost aprobate în sesiunile de evaluare din cursul acestui an, precum și despre parteneriatele încheiate de MRP. În bilanțul prezentat, ministrul Natalia-Elena Intotero a făcut referire și la modificările legislative inițiate de MRP și la propunerile de măsuri în vederea stimulării reinserției socio-profesionale a românilor de peste hotare care decid să se întoarcă în România.
Raportul integral poate fi consultat aici: RAPORT ACTIVITATE MRP
Anexele raportului, care cuprind toate proiectele finanțate de MRP, pot fi descărcate din subsolul articolului, la secțiunea „Descarcă atașamente”!