Interviu cu Simion Giurca, preşedintele Biroului de Turism al României din Viena
Reporter: Domnule Simion Giurca, sunteţi şeful Reprezentanței de Promovare Turistică Viena din cadrul Autorității Naționale pentru Turism. Cum caracterizaţi anul 2015 din punctul de vedere al activităţii pe care o desfăşuraţi?
Simion Giurca: Anul 2015 a fost, per ansamblu, pentru piaţa turistică austriacă un an turistic dificil, caracterizat printr-o creştere constantă a stării de nelinişte şi nesiguranţă a populaţiei în ce priveşte viitorul. În astfel de moment austriecii au tendinţa de a economisi, iar consumul de servicii turistice este un element de cheltuieli pe care se pot face economii. În ceea ce priveşte România, ţinând cont de situaţia existentă, putem aprecia că a fost un an bun, care ne-a adus creşteri punctuale apreciabile în vârful de sezon (lunile iulie şi august). 2015 este un an în care a crescut traficul pe segmentul "leisure", adică turismul propriu-zis, în detrimental segmentului de "business travel", pe fondul reducerii deplasărilor şi cheltuielilor aferente ale marilor concerne. Per total an ne vom apropia de cifra de 200.000 de intrări din Austria, ceea ce va menţine Austria în topul ţărilor emitente de turişti pentru România. În ceea ce priveşte celelalte ţări arondate, ca activitate de promovare a biroului Viena, vom înregistra plusuri intre 1-3 % în Slovenia şi Cehia, 6-8 % dinspre Croaţia, Slovacia şi Serbia şi peste 9 % din Ungaria.
Reporter: Care au fost principalele evenimente ale Biroului de Turism al României din Viena?
Simion Giurca: Primul eveniment s-a derulat în luna ianuarie odata cu prezenţa noastră vizibilă şi eficientă la târgul de turism de la Viena. Am avut cu acest prilej o serie de evenimente, un număr record de expozanţi (37) din ţara, prezenţe artistice, rock şi folclorice pe scena manifestării şi la stand, seara românească, conferinţa de presa, etc. În anul 2015 am fost ţara parteneră a târgului de turism "Utazas" de la Budapesta, ceea ce a condus la o focusare fără precedent a atenţiei mass-mediei, specialiştilor şi publicului asupra destinaţiei România. Şi aici am avut prezenţe muzical-artistice, meşteri populari, degustări de vinuri şi produse româneşti, conferinţă de presă, etc. Aş mai adăuga un reuşit eveniment de prezentare cu ocazia unui matinee pentru specialişti şi presă, la care participanţii au venit însoţiţi de copii. Evenimentul a avutloc cu ocazia prezentării filmului american de desene animate în 3D, Hotel Transilvania. Poate ar trebui amintite şi două evenimente organizate în cooperare cu ICR Viena, unul pentru prezentarea pădurilor virgine din România şi altul pentru prezentarea unor cărţi despre Sibiu.
Reporter: Cum a fost anul 2015 din punctual de vedere al turiştilor austrieci care au vizitat România comparativ cu alţi ani, a crescut numărul acestora?
Simion Giurca: După cum am menţionat, pe segmentul "leisure" avem creşteri, în timp pe cel de "business travel", circulaţia a scăzut in mod deosebit în semestrul I al anului 2015. Din nefericire economia Austriei nu a reuşit mult-aşteptata relansare, ritmul mediu de creştere fiind de doar +0,3 %, iar situaţia în Europa, per ansamblu, a avut o evoluţie îngrijorătoare. Aceste elemente, la care putem adăuga criza financiară a unui mare concern care operează în ţara noastră, au condus la scăderi importante ale călătoriilor de afacerişti în interes de serviciu. Creşterile din vârful de sezon turistic, cifrate la peste 9 % în august şi peste 14 % în iulie, care sunt lunile cu cea mai mare circulaţie turistică, au condus la o echilibrare a circulaţiei turistice per total. Pe baza datelor disponibile până în acest moment estimăm o scădere uşoară a traficului faţă de anul 2014.
Reporter: În ce a costat concret activitatea de promovare turistică a României?
Simion Giurca: În condiţiile în care nu s-au derulat mari campanii de promovare, iar fondurile noastre minime, activitatea a fost focusată pe activităţi specifice de "guerilla-marketing", adică pe cooperari în marketing, acţiuni care nu au implicat cheltuieli financiare şi activităţi cu aport financiar la nivelul sutelor de euro. Am avut prezenţe evidenţiate şi eficiente la târguri de turism, de la cele din Austria până la cele din Belgrad sau Budapesta. Am fost ţara parteneră a târgului de turism "Utazas" din Budapesta. Am organizat şi participat la 3 conferinţe de presă, multe prezentări ale destinaţiei pentru public şi specialişti, am avut 6 şcolarizări de agenţi de turism din Austria, am prezentat România, în cooperare cu Camera de Comerţ a Austriei, la două acţiuni pentru copii şcolari, am organizat o seară de film pentru specialişti şi mass-media austriacă, am fost prezenţi cu informaţii şi recomandări la diverse acţiuni, de la Forumul de Business romano-slovac la prezentarea destinaţiei pentru studenţii Facultăţii de Turism din Belgrad şi multe evenimente ale unor firme de turism sau acţiuni ale Corpului Turistic din Austria (asociaţia celor 37 de birouri naţionale care activează pe piaţa austriacă şi al cărei preşedinte am onoarea să fiu). În anul 2015 am fost prezenti ca destinaţie la două work-shop-uri, unul dedicate calătoriilor turistice în general şi unul pentru cele de tip MICE. Am enumerate o parte din acţiunile, evenimentele pe care le-am organizat şi/sau la care am participat în 2015.
Reporter: Ce proiectea veţi în vedere pentru anul 2016?
Simion Giurca: Pentru 2016 avem în pregătire două acţiuni de cooperare cu doi importanţi turoperatori austrieci, care vor aduce în 2016 şi 2017 câte 1.500 - 2.500 turişti în România. Suntem în discuţii pentru eventualitatea organizării în România în toamna anului 2016 a congresului de toamna a unei importante asociaţii de turism. Nu trebuie neglijate prezenţele României la târgurile de turism din Austria şi ţările arondate pentru care pregătirile sunt încă de pe acum în faza de finalizare. Dorim ca anul 2016 sa fie un an turistic bun cu creştere a circulaţiei turistice şi a încasărilor valutare aferente. Mai avem în vedere o serie de proiecte care sunt în aceste zile în evaluare la ANT.
Reporter: În opinia dvs, ca un om cu multă experienţă şi care lucrează de defoarte mulţi ani în turism, ce credeţi că trebuie făcut pentru o mai bună promovare turistică a României?
Simion Giurca: Promovarea noastră turistică nu este rea. Beneficiem de o promovare bună, constant şi eficientă. Presa românească a făcut de multe ori referire la nominalizări şi recomndări onorante care au apărut în presa internaţională, pe mari platforme online sau în medii de specialitate. Vă reamintesc că Lonely Planet a nominalizat Transilvania printre regiunile care trebuie vizitate în anul 2016. Acestea nu vin din nimic. Dar, deşi ce v-am spus este corect, la fel de corect este şi faptul recunoscut de toţi experţii în promovare/publicitate, şi anume că în acest domeniu nu faci niciodată de ajuns şi că nu te poţi opri niciodată. În acest sens este nevoie de fonduri consistente, de o utilizare eficientă, transparent şi controlată a acestora. Trebuie să devenim mai profesionişti, mai agresivi şi mai prezenţi. Trebuie asigurată o constantă a activităţii de promovare, iar cei care lucrează efectiv în promovarea Romaniei trebuie să-şi dorească să se autodepăşească, să se perfecţioneze permanent. În promovarea turistică internaţională este o competiţie acerbă, dusă cu mijloace inegale, de la atractivitatea unei destinaţii, la produsele şi motivaţiile turistice aflate în trend, de la bugetele disponibilizate la dimensiunile echipei care lucrează efectiv în promovare. Iar bătalia o castigă cei care reuşesc să-şi plaseze şi să ancoreze destinaţia în creierul consumatorilor pentru a crea cerere, să-şi câstige cei mai importanţi ofertanţi clasici sau online, care să crească vânzările şi să-şi apropie cele mai importante suporturi media clasice li online pentru a rămane vizibili. Iar asta înseamnă: fonduri, inteligenţă, experienţă, spirit inovator, curaj, mesaje inteligente şi constanţă. Aici mai avem de lucrat. Promovarea şi menţinerea a la long în atenţie a unei destinaţii naţionale este dificilă fără iniţierea anuală a unor campanii cross-marketing pe cele mai importante pieţe emitente de turişti pentru România.
Reporter: Aţi obţinut foarte multe premii, primind chiar şi titlul de cetăţean de onoare al Vienei. Care dintre toate distincţiile acordate vă onorează mai mult?
Simion Giurca: Aş minţi dacă nu aş recunoaşte că fiecare distincţie primită mi-a produs bucurie şi fiecare are povestea ei. Este o mare onoare şi în acelaşi timp recunoasterea unor merite atunci când primeşti ordine, medalii sau premii, mai ales când ele vin din partea străinătăţii. Dar, la fel de adevarat, este că te bucuri foarte mult când vin astfel de semnale şi de acasa. Aş spune că cea mai onorantă distincţie rămâne decernarea Ordinului national "Pentru merit" în grad de cavaler, venit de acasă.
Reporter: Ce le transmiteţi românilor şi turiştilor în general în prag de Sărbători?
Simion Giurca: Românilor le doresc tot ceea ce-mi doresc şi mie. Viaţa să le devină mai liniştită şi mai frumoasă, iar traiul mai îmbelşugat. Le doresc tuturor să poată să se bucure de viaţă, să fie fericiţi şi, mai ales, sănătoşi. Iar dacă pentru asta este nevoie de bani, le doresc să nu ducă lipsă de ei. Dragi români, vă doresc un Craciun fericit şi un An Nou bogat în bucurii şi succese! La mulţi ani!
Articole recente - Mircea Popescu
Lasă un comentariu
Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.