Asta s-a văzut la televizor şi, într-un fel, este continuarea unei telenovele în care se imaginează ce poate fi mai rău. Spaima unui cataclism este întreţinută prin invitarea unor „specialişti” pentru care ar trebui folosite mai multe rânduri de ghilimele. Sunt nişte aparente dezbateri, degenerând într-o clacă în care bocitoarele de serviciu prevăd raderea României la un cutremur sau milioane de victime. N-aţi uitat anunţurile privind dispariţia planetei sau a speciei umane, nu-i aşa? Aproape fiecare „televiziune de ştiri” drapată în burtiere galbene are corul său de futurologi ai dezastrelor.
Dar ce s-a întâmplat în minutele şi orele care au urmat cutremurului? Nimic în mass-media! Informaţiile au circulat pe reţelele de socializare cu o viteză uluitoare. La câteva minute după producerea seismului puteai afla cum a fost resimţit în diverse localităţi, care sunt problemele sau cum au reacţionat autorităţile. În tot acest timp, pe televiziuni rulau filme în reluare şi nu informaţii utile privind autoprotejarea în caz de seism. Mulţi s-au întrebat de ce nu se relatează nimic, ba chiar au reacţionat dur după ce singurele informaţii erau livrate prin burtiere seci, eliptice, care mai mult adânceau confuzia.
De ce în noaptea cutremurului au curs pe ecrane doar burtiere şi au lipsit informaţiile în timp real? Sunt câteva cauze uşor de identificat. În primul rând, televiziunile s-au temut să greşească. Excesul de reglementare duce la o spaimă în televiziuni generată de frica amenzilor sau sancţiunilor Consiliului Naţional al Audiovizualului. Aidoma unei unde de şoc, redacţiile sunt paralizate în faţa fricii stârnite de pericolul unor pedepse financiare care să le arunce în pragul falimentului, în timp ce şefii preferă aşteptarea decât să-i supere pe patroni. Un calcul cinic poate conduce la ideea că e de preferat să pierzi telespectatori decât să plăteşti o amendă, nu-i aşa?
Unele întrebări sunt retorice, altele nu. În mod evident, lipseşte din strategia de reacţie a autorităţilor, a ISU în special, colaborarea cu mass-media în caz de cutremur. Sau, dacă există măcar schiţată, aceasta a fost uitată în sertar, nefuncţională. Televiziunile au pierdut meciul cu seismul. Sigur, nimeni nu stă să se uite la televizor în caz de cutremur dar orele de după pot fi hotărâtoare. În orice situaţie, informaţia poate salva vieţi, poate ajuta la coordonarea oamenilor izolaţi sau a celor care, încă, au mare încredere în televiziune. Din cauză acum s-a greşit grav de către televiziuni, chiar dacă din această eroare nu au fost consecinţe directe, merită să acceptăm această realitate şi să ne corectăm din mers.
