La sesiunea de câteva comunicări s-a discutat despre aspectele necesare pentru păstrarea și cultivarea limbii materne, despre provocările vremurilor noastre cu care se confruntă societatea noastră minoritară și totodată despre unele opțiuni de care dispunem ca limba maternă să ne fie baza de la care pleacă viitoarele generații.
Comunicări au susținut: Virginia Popovici, profesoară la Departamentul pentru limba și literatura română de la Facultatea de Filosofie din Novi Sad, care a vorbit întocmai despre importanța Departamentului în vederea menținerii limbii și literaturii române, Mircea Lelea, președintele Asociației pentru Artă și Cultură Românească ”Vichentie Petrovici Bocăluț” din Torac a vorbit despre anumite greșeli de ortografie și de lexicologie atunci când ne exprimăm în limba română, Nicu Ciobanu, președintele Fundației române de etnografie și folclor care a vorbit despre ”Noblețea limbii române” și Mărioara Sfera, profesoară, care a susțiut comunicarea ”Scriitorul român în cultura țării de adopție”.
Limba este elementul care ne definește ca națiune iar școala, presa și media sunt foarte importante pentru acuratețea limbii pe care o utilizăm. Doru Todor Ursu, directorul Institutului de cultură al Românilor din Voivodina a înnobilat sufletul celor prezenți cu câteva melodii interpretate la pian. La eveniment a fost prezent și domnul Daniel Bala, șef de misiune ad interim al Consulatului României la Vârșeț care s-a adresat celor prezenți în numele Consulatului României de la Vârșeț și care a avut chiar câteva referințe la lucrările expuse. Acest proiect a fost susținut de Guvernul României prin intermediul Departamentlui pentru Românii de Pretutindeni.
Din comunicarea d-lui Nicu Ciobanu, scriitor, președintele Societății (Fundației) Române de Etnografie și Folclor din Voivodina
De câțiva ani, an de an, în această zi, precum românii de pretutindeni, și noi – românii din Banatul Sârbesc, aici, la Școala Generală „George Coșbuc” dinTorac sau (anul trecut) la Zrenianin – la Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina – marcăm, sărbătorim, Ziua Limbii Române, a limbii noastre materne.
Poate că unii dintre dumneavoastră știți, dar e important să ne amintim câte ceva despre parcursul Zilei Limbii Române. Aceste detalii, de natură juridică, le voi repeta de fiecare dată, nu doar pentru că Ziua Limbii Române merită aceasta, ci pentru că nu este o realizare oarecare – a avut un parcurs determinat de susținerea a milioane de români, după cum bine știm nu doar din România; la temelia ei sunt așezate vibrațiile firești, naționale, care ne leagă și ne consolidează apartenența noastră națională, este firul roșu țesut de sute de ani în veșmântul nostru românesc.
În fiecare an, la 31 august este marcată Ziua Limbii Române, instituită prin Legea nr. 53/2013. Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senatul României un proiect de lege în care solicitau proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române. Acesta a fost aprobat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2011 şi de Camera Deputaţilor la 19 februarie 2013. Legea a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 şi publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.
Ziua Limbii Române se sărbătoreşte în Republica Moldova începând din anul 1990, la 23 iunie 1990. Parlamentul Moldovei a instituit ziua de 31 august ca sărbătoare naţională „Limba noastră cea română”, iar în 1994, denumirea sărbătorii a fost schimbată în „Limba noastră”. Cu toate acestea, sărbătoarea continuă să rămână cunoscută ca Zi a Limbii Române, rolul limbii române în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova fiind consfinţit şi în Declaraţia de independenţă adoptată la 27 august 1991.
În anul 2011, mai multe asociaţii şi organizaţii româneşti din Serbia, Bulgaria, Ungaria şi Ucraina au stabilit ca ziua de 31 august, zi în care în Republica Moldova este sărbătorită Ziua Limbii Române, să fie sărbătoare naţională a acestor comunităţi româneşti, urmând ca, începând cu anul 2012, ea să fie sărbătorită în toate aceste comunităţi. De asemenea, au solicitat şi celorlalte asociaţii şi organizaţii româneşti din întreaga lume să proclame ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române şi să o serbeze ca atare.
Noblețea limbii materne – limbii române
Fiecare limbă maternă este limba în care cineva învaţă să viseze, în care găseşte farmecul primei iubiri, în care își exprimă bucuria, tristețea, în care fericirea îşi găseşte leagănul şi armonia, în care speranţa îţi luminează calea, limba maternă e limba în care înveţi să fii îngăduitor şi să ierţi, să înţelegi neînţelesul; limba maternă e limba în care se împletesc deopotrivă cântecul şi plânsul, limba maternă este limba în care trăieşti libertatea de a fii ceea ce eşti. Omul fără de limba maternă este precum o pădure fără de arbori, precum ochiul fără de lumină şi izvorul fără de apă.
Limba este şi oglinda sufletului celui care îi rostește cuvintele, îngăduinţa cu care îl ascultăm pe cel care ne vorbeşte într-o altă limbă, diferită decât a noastră şi dorinţa de a ne îmbogăţi propria rostire prin împrumutul cuvintelor din limba acestuia. Limba română este o astfel de limbă, care acceptă frumuseţea altei limbi, încât propriul lexic îl va îmbogăţi cu mici perle lingvistice din altă limbă. Astfel în limba română şi-au găsit adăpost cuvinte de origine slavă, germană, greacă, maghiară, turcă. Începând cu secolul al XIX-lea, multe neologisme, împrumutate din alte limbi romanice, în special din franceză şi italiană, au dat un alt farmec limbii române. De aproximativ o sută cincizeci de ani în limba română au intrat multe cuvinte englezeşti. Toate cuvintele venite din alte limbi au îmbogăţit limba română, i-au dat altă expresivitate, profunzime, alt colorit, au înfrăţit limba română cu limbile din care s-a alăptat, oferind şi ea, la rândul ei, cuvinte care însuşite de alte limbi au transmis câte ceva din frumuseţea limbii române. Nu sunt adeptul înlocuirii cuvintelor limbii materne cu englezisme, franțuzisme sau de altă origine, atâta vreme cât în limba maternă există sinonime ale cuvintelor adoptate. E un asasinat, o virusare forțată, un fel de blasfemie sonoră și lexicală a cântecului mamei rostit în limba maternă – limba română.
Dacă am căuta prin comoara limbii materne să găsim 5 cuvinte care au cel mai frumos sunet, cel mai placut timbru, cea mai frumoasă culoare, vom găsi 10 cuvinte, apoi încă 10, şi încă de 10 ori câte 10, înmulţite de 10 ori 10 şi nici cu acestea nu vom epuiza căutarea noastră. Limba maternă este izvorul nesecat de frumos în care se adopsteşte întreaga fiinţă, dorul, speranţa, libertatea, lumina. Iată că am rostit 5 cuvinte, şi fiecare dintre ele precum 5 nestemate în coroana regală, îşi au un loc aparte.
Însă fiecare limbă are şi cuvinte intraductibile, în care s-a adăpostit întreaga experienţă a fiinţei celor care comunică în acea limbă, întregul drum parcurs de-a lungul istoriei. Şi în aceste cuvinte, intraductibile, sălaşluieşte frumuseţea şi farmecul, măreţia unei limbi. De asemenea cuvinte se bucură şi limba română. Cuvântul DOR, pentru că are mai multe semnificaţii. Dorul în limba română înseamnă dorinţa puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag; este şi nostalgie, patimă. Este şi starea sufletească a celui care tinde, aspiră la ceva; năzuinţă, dorinţă. Este şi suferinţă pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). Înseamnă şi poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). Dorul intervine şi în cazul atracţiei faţă de ceva, sau cineva. Dorul este şi dorinţă de a revedea persoana dragă. Aşadar, dorul, iată un cuvânt atât de profund şi de intraductibil, el este deopotrivă şi durere, chin, mâhnire, este şi dorinţă înfrigurată, tristeţe, nostalgie, însă este şi dragoste, pasiune, frământare sentimentală.
Un alt cuvânt este DOINA (și A DOINI), specie a liricii populare și a folclorului muzical românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., preluată și de poezia cultă; un cuvânt pe care îl întâlnim ca nume propriu, dat femeilor. Tot atât de intraductibil este și cuvântul MĂRȚIȘOR, mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie. Vorbind despre limbă şi universul de valori pe care îl poartă în sine, ne dăm seama că există valori materiale, la care, la o adică, putem renunţa, fără ca să ne fie ştirbită respiraţia, însă există şi valori fără de care fiinţa noastră şi-ar pierde esenţa, identitatea... Limba maternă este valoarea perenă, este veşmântul fiinţei fără de care cineva nu poate exista, nu poate fii ceea ce este.
În ce măsură procesul de degradare și de supraviețuire al limbii române în Serbia va amenința în continuare existența limbii noastre materne depinde în primul rând de noi înșine, cărora limba română ne este limbă maternă; ea ne determină și apartenența națională. De aceea, această zi – Ziua Limbii Materne – trebuie să ne fie și o zi în care medităm asupra limbii române, asupra a ceea ce facem noi pentru păstrarea, perpetuarea și evoluția limbii noastre. Avem convingerea că limba noastră, limba română, este componenta existențială, piesa de rezistență a identității noastre naționale; o formă de existență care nu trebuie doar documentată, ci susținută și asumată, deopotrivă de comunitate, de elitele sale, de instituțiile culturale și de statul român. Limba noastră trăiește atâta timp cât avem curajul să spunem, fără ezitare: „Suntem aici. Și suntem români.”
