Aproape toate evenimentele organizate sau aflate sub Înaltul Patronaj al membrilor Casei Regale include pe lista participanţilor şi reprezentanţi ai Republicii Moldova. Şi în acest an, proiectele de apropiere între cele două ţări au fost promovate prin vizite în diverse localităţi din Republica Moldova, precum şi acţiuni concrete de colaborare între insituţii.
Principele Radu a vizitat, luni, Consiliul Raional Cahul, unde s-a întâlnit cu președintele consiliului, Ion Groza, și cu primarul orașului Cahul, Nicolae Dandiș. La întâlnire au luat parte dl Gheorghe Duca, membru al Executivului de la Chișinău, președintele Academiei de Științe a Republicii Moldova, și Excelența Sa domnul Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chișinău. În continuarea vizitei, potrivit unui comunicat de presă publicat de romaniaregala.ro, Principele Radu a sosit la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul, unde a avut o întâlnire cu studenți și cu profesori. La Colegiul „Mihai Eminescu”, Alteţa Sa Regală a participat la o întâlnire cu elevii colegiului și cu profesorii lor.
La Comrat, în Regiunea Autonomă Găgăuzia, marţi, Principele Radu va vizita Universitatea de Stat din Comrat unde, cu un an în urmă, la inițiativa Alteței Sale Regale, au început demersurile pentru deschiderea unui Lectorat de Limba Română. Lectoratul numără actualmente doi profesori și a fost inaugurat în martie 2016.
Principele Radu va vizita, de asemenea, Centrul de Informare al României. Alteța Sa Regală va avea un dialog cu studenții universității pe teme legate de limbă, civilizație și cultură română. La vizită va lua parte președintele Academiei de Științe a Republicii Moldova și ambasadorul României la Chișinău.